Scrisoarea de reactivare in afacerea Forever

În calitate de sponsor ai, cu siguranţă, un număr de distribuitori deveniţi inactivi de-a lungul timpului. Poate că o parte dintre ei au intrat în FLP doar pentru a putea cumpăra produse la preţ de distribuitor. Asta înseamnă că au fost interesaţi de produse, dar au renunţat ulterior. Alţii poate că au întâlnit bariere pe care nu le-au putut trece singuri în calea lor spre dezvoltarea afacerii. Cu toţii, însă, au arătat un interes, la un moment dat, faţă de afacere sau produse. De aceea, există şanse ca ei să poată fi reactivaţi.  Alcătuieşte o listă cu aceşti distribuitori, aducând la zi datele lor de contact. Trimite-le apoi, prin poştă sau email, o scrisoare „de reactivare”. Iată câteva idei pe care le poţi folosi în construirea acestui mesaj:

  • Află cât mai multe detalii despre persoana respectivă: ce tip de produse a comandat, cât de mult şi-a dezvoltat iniţial afacerea, cu ce se ocupă în acest moment, etc. Foloseşte aceste informaţii la începutul scrisorii, pentru a-i arăta că îi acorzi o atenţie specială.
  • Întreabă de ce nu a mai fost activ în ultima vreme, dacă şi cum poţi să ajuţi în acest sens.
  • Subliniază faptul că Forever poate fi o plasă de siguranţă în această perioadă dificilă şi reaminteşte stabilitatea şi avantajele afacerii.
  • Include în scrisoare o mostră de produs.
  • Dacă există o promoţie specială care are loc în acea perioadă, menţioneaz-o.
  • Pune în antetul scrisorii, alături de datele de contact, o fotografie a ta, pentru a deveni mai familiar.

La câteva zile de la trimiterea scrisorii poţi lua contact cu fiecare distribuitor. O discuţie directă va contribui la o mai bună înţelegere a motivelor pentru care acesta nu a mai fost activ şi va creşte şansele de a-l readuce în afacere

Trimite-ne un mesaj

Adresa dumneavoastra de e-mail nu va fi facuta publica. Toate campurile sunt obligatorii *