Cum urci in permanenta pe scara autoperfectionarii

Dacă ştii ce trebuie să faci pentru a-ţi schimba radical viaţa în bine, iar acest lucru depinde doar de tine, atunci ce te împiedică să-l faci? Drumul spre reuşita personală nu este un proces, ci este o stare mentală. Ea se bazează pe decizia ta internă de a deveni, permanent, mai bun în ceea ce faci.

Prima şi cea mai importantă cheie spre autoperfecţionare este să iei această hotărâre. Una este să-ţi doreşti să fii mai bun, şi atunci lucrurile rămân, frustrant, la nivel teoretic, alta este să hotărăşti să devii mai bun, şi atunci vei trece la fapte. Autoperfecţionarea este „acţiunea de a deveni mai bun prin efort propriu”. Este o combinaţie care presupune voinţă, ambiţie, autodisciplină şi energie. Şansa vine din cuvântul „propriu”: ţine doar de tine să o faci.

FIECARE TREAPTĂ URCATĂ PE SCARA AUTOPERFECŢIONĂRII PRESUPUNE TREI MIŞCĂRI: Observi, te autoanalizezi, ceri părerea celor apropiaţi sau sponsorului tău pentru a descoperi ce caracteristici şi abilităţi personale trebuie să îmbunătăţeşti pentru a te perfecţiona. Răspunde, periodic, la întrebarea de la începutul articolului. Ai deja o primă treaptă – hârtia pe care tocmai ai completat-o. După ce se adună mai multe răspunsuri, aşează-le în ordinea importantei şi începe cu treptele de bază. Poţi merge pe legea lui Pareto: alege acele 20% dintre trepte care crezi că îţi vor aduce 80% din rezultate. Există patru domenii în care te poţi autoperfecţiona: fizic, mental, spiritual şi sufletesc. Sunt zone interdependente şi de aceea e bine să le iei pe toate în calcul în acelaşi timp. Spre exemplu, pentru a susţine cu succes o prezentare de oportunitate trebuie să ai energie şi tonus, să cunoşti produsele şi afacerea, să rezonezi spiritual cu cei cărora le vorbeşti şi să fii convins că vrei să-i ajuţi, că o faci din suflet, din dorinţa de a le oferi o viaţă mai bună. Înţelegi ce şi cum trebuie să faci – te informezi, strângi resursele necesare, planifici paşii pe care îi vei face. Şi, foarte important, aloci timp acestei activităţi. Întotdeauna vei avea ceva mai urgent sau mai uşor de făcut decât să depui efort ca să devii mai bun. Dacă nu învingi această tentaţie şi nu recunoşti importanţa autoperfecţionării, nu vei urca nicio treaptă.

Sursele de informare, cadrul de desfăşurare şi suportul necesar pot fi găsite în jurul tău. Citeşte, ascultă sau vizionează toate materialele oferite de afacerea Forever. Caută alte cărţi de  Dacă ştii ce trebuie să faci pentru a-ţi schimba radical viaţa în bine, iar acest lucru depinde doar de tine, atunci ce te împiedică să-l faci? Drumul spre reuşita personală nu este un proces, ci este o stare mentală. Ea se bazează pe decizia ta internă de a deveni, permanent, mai bun în ceea ce faci. Prima şi cea mai importantă cheie spre autoperfecţionare este să iei această hotărâre. Una este să-ţi doreşti să fii mai bun, şi atunci lucrurile rămân, frustrant, la nivel teoretic, alta este să hotărăşti să devii mai bun, şi atunci vei trece la fapte. Autoperfecţionarea este „acţiunea de a deveni mai bun prin efort propriu”. Este o combinaţie care presupune voinţă, ambiţie, autodisciplină şi energie. Şansa vine din cuvântul „propriu”: ţine doar de tine să o faci.

FIECARE TREAPTĂ URCATĂ PE SCARA AUTOPERFECŢIONĂRII PRESUPUNE TREI MIŞCĂRI: Observi, te autoanalizezi, ceri părerea celor apropiaţi sau sponsorului tău pentru a descoperi ce caracteristici şi abilităţi personale trebuie să îmbunătăţeşti pentru a te perfecţiona. Răspunde, periodic, la întrebarea de la începutul articolului. Ai deja o primă treaptă – hârtia pe care tocmai ai completat-o. După ce se adună mai multe răspunsuri, aşează-le în ordinea importantei şi începe cu treptele de bază. Poţi merge pe legea lui Pareto: alege acele 20% dintre trepte care crezi că îţi vor aduce 80% din rezultate.

Există patru domenii în care te poţi autoperfecţiona: fizic, mental, spiritual şi sufletesc. Sunt zone interdependente şi de aceea e bine să le iei pe toate în calcul în acelaşi timp. Spre exemplu, pentru a susţine cu succes o prezentare de oportunitate trebuie să ai energie şi  tonus, să cunoşti produsele şi afacerea,să rezonezi spiritual cu cei cărora le vorbeşti şi să fii convins că vrei să-i ajuţi, că o faci din suflet, din dorinţa de a le oferi o viaţă mai bună.